alături de blocul nostru
e-un alt bloc
aşa cum un castel englezesc se vede în apă.
de la o vreme însă
unul din blocul vecin a construit
o cămăruţă de patru metri pătraţi la parter
cu uşă cu scări
separat. luni în şir
a stat pe scăunel lângă scări
un bătrânel de la ţară.
nu-l întreba nimeni nimic
şi se obişnuise să nu-l întrebe nimeni nimic.
mătura în jurul blocului
apoi mătura iar.
într-o zi a dispărut
mă pregăteam de un final metafizic
al poemului meu. dar apăru din nou
şi mi-a făcut cu ochiul
de lângă blocul lui măturat
de curând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu