se-ntâmplă să fie o haltă minusculă
cu dale de piatră chenăruite de iarbă cu felinar
cu fântână căsuţa din basme de cărămidă roşie
mai există locuri din astea cu tot
ce acum douăzeci-treizeci de ani însemna civilizaţia
cea mai stridentă în mareea de lanuri.
acum zgomotul trenului devine părere. iar fâşâitul
plopului enorm care ocroteşte tabloul mai viu.
un ochi discret te scrutează de după colţ
un pas prudent dă la iveală
găina haltei. meditează
într-un picior apoi face mişcări tot mai normale
semn c-ai intrat în peisaj.
aici timpul trece aşa:
ca vagoanele unui marfar
cu cenuşă
într-o zi cu multă lumină
peste traverse printre care-au început să crească fire de iarbă
şi de la care chiar de s-ar opri
ce s-aştepţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu