duminică, 17 aprilie 2011

moacă de scriitor

prin 1984, vara, traversam curtea interioară a clădirii care adăposteşte cu cinste şi fală universitatea din bucureşti dinspre litere spre istorie. eram cu un prieten nou, venit acolo ca şi mine la un examen. vorbeam şi noi de una de alta, de sorţii literaturii şi de cenacluri, de cărţile proaspăt citite - prietenul sau eu citea(m) celine şi ne povesteam fragmente pline de umorul dement al francezului - când, deodată, ne întâlnim cu ioan george şeitan, poet.
ce faci aici bătrâne,  hai cu mine!
şi m-a smuls în direcţia lui, promiţătoare.
stai puţin, ce facem, nu sunt singur, i-am zis.
eu nu merg, zice prietenul cel nou, evaziv şi retractil. oricum, aveam ceva treabă în altă parte...

cine e?, m-a întrebat ioan george şeitan. abia făcusem trei-patru paşi.
un coleg. un prieten, am zis.
e scriitor?
nu scrie.
mi-am dat seama. n-are moacă de scriitor, zice el.

mult timp am trăit fără să văd pe unde merg, fără interes pt detaliile lumii prin care trec. aşa că n-am habar unde am ajuns cu ioan george şeitan. era o clădire importantă, mare adică, şi când am intrat pe uşă am întrebat:
ce e aici?
ce vezi.
ce vedeam era o hală imensă plină de cărţi. şiruri de mese pline de cărţi, dulapuri pline de cărţi, teancuri de cărţi nou-nouţe cu coperţi sclipitor colorate, cu albul imaculat în tăietură, neatinse încă de mână de om.
caută ce-ţi place, mi-a zis ioan george şeitan, după ce-a vorbit cu doamna de la intrare. ne întâlnim aici să plătim.
am luat şirurile de mese la cercetat, erau cărţi nou-apărute, dar, cum eu bântuiam librăriile des, multe dintre cărţi le aveam. totuşi, într-un dulap, am găsit o adevărată comoară, adunate la un loc toate cărţile râvnite şi de negăsit în comerţ. mi-am făcut un teanc de acolo.
la ieşire doamna se pregătea să bată la casă, eu îi arătam fericit lui şeitan peste ce cărţi am dat, el se mira, când vânzătoarea sau ce-o fi fost m-a întrebat rece la glas:
staţi aşa, de unde aţi luat cărţile astea?
i-am arătat dulapul.
mi-a zis să le duc înapoi, nu e voie de-acolo.

ai luat din dulapul rezervat pt ştabi, bătrâne, directori, colonei, au şi ei obligaţii...

de curând, am aflat de pe net că ioan george şeitan a murit.
prietenul cel nou de atunci acum scoate roman după roman. se întreabă de ce n-o fi scris el vreme de douăzeci şi cinci de ani.
poate pt că nu-i venise timpul, i-aş zice. oricum, e o întrebare bună, tot răspunzând la ea va da la iveală noi şi noi cărţi.

numai cu moaca de scriitor am rămas nelămurit şi n-am pe cine să mai întreb: cum e o moacă de scriitor?

20 de comentarii:

  1. Am observat, cum o modă retro, relansată de tinerii poeţi sau scriitori, pictori, viitori oameni de artă, îi face să se deosebească de ceilalţi semeni obişnuiţi.

    În acelaşi timp am mai observat, pe cei mai puţini, rari chiar, cei mai nebănuiţi, că ascund într-un dialog scurt, profunzimi minunate şi originale.

    Lumea este complexă!

    RăspundețiȘtergere
  2. pai am inteles ca recunosti un scriitor cum il vezi

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe Stoian G. Bogdan nu-l cunosc, am citit câteva poezii, nu sunt critic sau om de litere, nu împart nici un domeniu astfel încât prin asta să-mi dau cu părerea.
    Am prins fără să vreau câteva comentarii din partea lui, stupide, chiar şi faţă de cei apropiaţi lui.

    Părerea mea?!
    Mai are de muncit cu el însăşi, nu cu poezia; talentul dat nu se ia înapoi.

    Ştiţi că Apollo i-a dat Casandrei darul divinaţiei, al prevestirii cu acurateţe a viitorului, dar Zeul a dorit-o şi trupeşte; Casandra invocând fecioria, adică s-a privat de-un sacrificiu, l-a făcut pe Apollo să facă pe oameni să nu o creadă niciodată, chiar dacă are dreptate. Căci "darul dat de zei, nu se ia înapoi"...

    RăspundețiȘtergere
  4. atunci zi de altul. pe cei din arad ii stii? vasile leac are moaca de scriitor?

    RăspundețiȘtergere
  5. ha, ha! o sa se bucure. sau nu, nu stiu. zice ca nu e literatura ce face el

    RăspundețiȘtergere
  6. asa cred si eu. nu pierde niciun episod in dialogul lui plesu cu liiceanu

    RăspundețiȘtergere
  7. Aici, drumurile se bifurcă, este o cărare pe care Borges o duce la extaz!

    Eu pierd toate aceste episoade, prefer să citesc pe Nichita Stănescu în timp ce ce-i pomeniţi de tine bocesc sfâşâitor la TVR.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce să zic ? Nici Robett De Niro nu are moacă de actor, nici Maradona de fotbalist.:) Un autor trebuie să aibă moacă de scriitor numai în perioadele în care scrie. Șeitan ăla, fie-i țărâna ușoară, avea, într-adevăr, o figură curioasă, cu barba lui neagră și ochii care priveau febril în jur. Până la urmă, un scriitor trebuie să aibă fața roșie și umflată de bere, arsă de votcă și de tutun ori o barbă dichisită ? Apropo, Corneliu Vadim Tudor are moacă de scriitor ?

    RăspundețiȘtergere
  9. cu moacă sau fără moacă de scriitor, omul îşi scrie cărţile şi asta e ce contează.

    totuşi cum o fi moaca de scriitor în percepţia publică? pt că figura de poet mi se pare evident că e cea a lui eminescu tânăr...

    RăspundețiȘtergere
  10. Faulkner, Rebreanu, Mann, Hamsun. Distinși, cu prestanță, voluminoși, burghezi. Are Bănulescu o povestire pe tema prestanței.
    Fiindcă a venit vorba de poeți : am fost contrariat totdeauna de figura lui Baudelaire.
    Da fapt, nu Vadim mă interesa, ci Păunescu în perioada de tinerețe.

    RăspundețiȘtergere
  11. păi nu cred că prestanţa ar trebui să atragă atenţia...
    ceva pătrunzător în privire, nu ştiu.
    flaubert arată ca un funcţionar, cehov chiar ca un doctor

    RăspundețiȘtergere
  12. Mda, cam așa e. Ca și câțiva dintre cei pe care i-am enumerat, Breban avea în tinerețe o asemenea privire. Țoiu arăta cândva a scriitor. Despre Marin Preda și Bănulescu nu știu ce să spun.
    Flaubert ( măcelar, băcan ! ) îmi pare înfiorător. Ca, de altfel, și Balzac, Proust ori Joyce. A funcționar aduce Canetti.
    Contează mai mult, vorba lui Nichita, cum arătau femeile pe care le-au iubit...

    RăspundețiȘtergere
  13. eu pe scriitorul meu preferat nu il cunosc decat la batranete, cand arata ca un adevărat băutor de bere cehă. asta nu l-a împiedicat să aiba cohorte de fani...

    iar, altădată, mi-a plăcut o carte atât de mult încât subconştientul meu mi-a facut cadou un vis erotic cu autorul ;))

    RăspundețiȘtergere
  14. mie îmi place sylvia plath, dintre poete, dar s-a sinucis demult, ce s-o mai visez. am văzut un film despre ea de curând.
    poate să mai citesc pe bloguri ca să visez ceva...

    RăspundețiȘtergere
  15. i-am citit eu jurnalul. suflet chinuit, parcă nu mi-a mai plăcut aşa de mult după.

    RăspundețiȘtergere
  16. am citit clopotul de sticla, era depresiva, a facut socuri electrice, dar degeaba

    RăspundețiȘtergere