cafeneaua de noapte

barul minuscul luminile lui scintilând

printre valuri.

eram cu prieteni

desenam cu degetul pe masa udă o ancoră

era bine

ancora dispărea repede.

părea că un timp va fi linişte

de flux şi reflux cu valuri prelungi.

prietenii mei vorbeau mă priveau cu ochii lor roşii

meditam: cineva poate să aibă ochii şi roşii

dacă asta îi face plăcere.

feţele lor erau roşii.

barmanul se străduia să afle ceva de la mine

mi se părea normal

să-l aud întrebând. omul vrea să cunoască

asta e lăudabil

curiozitatea în sine e un lucru benefic

barmanul avea mâinile roşii.

încercam să-mi aduc aminte un vers. îmbătrânesc

atât de rapid

încât aş spune

că versurile de săptămâna trecută

sunt scrise la tinereţe. aşa

şi nu privi în tavan

tavanul e roşu.

a venit primăvara îmi testam memoria

hei auzeam dinspre prietenii mei

a venit primăvara a venit bâlciul.

poate doreşte ceva îşi dădea cu părerea barmanul

la marginea oraşului

printre gropi şi ridicături de pământ

inundate de iarbă.

s-a oprit într-o seară

ca o pasăre venind de departe un fel de elicopter ruginit

clămpănind din table şi lanţuri.

ce i-ai dat dom’le ziceau

de pe la mese consumatori cumsecade.

un nechezol pă cuvânt

da o fi vrând ceva

poate vrea salvarea poate vrea pompierii

poate vrea acasă la mama lui.

cuvintele lor făceau holograme prin bar

să stai să te uiţi! ei au mai stins din lumini

nu le plăcea. părea că ne ducem la fund

mi-am aprins o ţigară

jarul ei îmi lumina poziţia scintilând printre valuri

până departe străbătea