marți, 20 ianuarie 2015

o poezie din 1997, cu explicații

evocare, context                                      vopseam ferestrele școlii
                                                                pe dinafară
                                                                spânzurat de o mână
                                                                la zece metri deasupra asfaltului

variantă de viitor
invocat de personaje                                iar tu-mi țineai la îndemână
                                                                 vopseaua
                                                                 și vorbeai despre noi
                                                                 peste ani și ani -
neprevăzutul, accidentalul                        știi
                                                                 când ai pocnit neatentă fereastra
                                                                  peste degetele mele crispate
conștientizarea posibilitații
morții accidentale și         
aneantizarea oricărui fel de viitor
 trăită, din fericire,
 doar ca eventualitate de o clipă                  și-ai rămas apoi marmură albă
                                                                     cu ochi dilatați - zâmbetul meu
                                                                     fisurat în mii de direcții?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu