evocare, context vopseam ferestrele școlii
pe dinafară
spânzurat de o mână
la zece metri deasupra asfaltului
variantă de viitor
invocat de personaje iar tu-mi țineai la îndemână
vopseaua
și vorbeai despre noi
peste ani și ani -
neprevăzutul, accidentalul știi
când ai pocnit neatentă fereastra
peste degetele mele crispate
conștientizarea posibilitații
morții accidentale și
aneantizarea oricărui fel de viitor
trăită, din fericire,
doar ca eventualitate de o clipă și-ai rămas apoi marmură albă
cu ochi dilatați - zâmbetul meu
fisurat în mii de direcții?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu