nu-mi
venea să cred că tata îmi cumpărase ceva atât de mișto.
eram
în poartă și el înainta repede printre oameni
mult
prea repede pân-am observat că
stătea
în șa pe o bicicletă roșie mică nu nouă cred
o
bicicletă treisferturi.
făcea
niște manevre ciudate în dreptul curții noastre
ca
un avion înainte de aterizare.
așa
a și reușit să oprească: s-a prăbușit
peste
piciorul ăla al lui cu nervul atins de glonț.
ar
fi trebuit să te apropii de gard
și
să te ții de gard când cobori i-a zis un vecin
și abia atunci am înțeles că bicicleta
nu era pentru mine.
nu era pentru mine.
tata
nu s-a mai urcat niciodată pe bicicleta aia
darmite
să se mai aventureze pe drum în șa. bicicleta roșie a ajuns în pătul
printre
țevi și prin tablă. au trecut ani
până mi-am adus aminte de ea
și
asta fiindcă unui amic îi trebuiau cauciucuri. i le-am vândut
și
lui tata când a observat că lipsesc i-am spus că
n-am avut bani de țigări ce să fac
iar bicicleta tot stătea acolo degeaba
Ce frumos!
RăspundețiȘtergeremultumesc, serban!
Ștergere