duminică, 5 februarie 2012

vara

astăzi te duci cu vaca, zicea mama.
trebuia să-mi zici de ieri, ţipam eu. cu cine mă mai duc eu acum?
vorbeai de seara cu un prieten când ştiai că trebuie să te duci cu vaca la păscut. ori chiar cu mai mulţi, era şi mai bine. vacile pasc ce pasc, câteva ore în şir, apoi se aşează jos şi rumegă. asta se întâmplă după-masă, când e cald de mori şi cauţi un pic de umbră. vaca stă la picul ăla de umbră, aţipeşte cu ochii pe jumătate închişi, rumegă leneş, sau cu hărnicie, depinde cum priveşti treaba asta fără pic de răgaz, şi din când în când oftează greu de parcă meditează la ceva foarte greu. aşa o fi făcând ea lapte, bine, dar nu poţi să stai cu orele să te uiţi la vacă. cu prietenii joci cuţitaşul, purceaua, gropiţe, spui porcării despre fete, mai faci mişto de cineva,  ai ce face. orice băiat are un briceag în formă de peşte, unii au şi altfel de bricege vechi, de pe la moşi de-ai lor, sau noi, cu multe limbi şi cu plexic pe ele, aduse de prin bucureşti, care are tată sau ceva cu servici în bucureşti. briceagul în formă de peşte e f. bun, n-ai ce să zici. sunt întâi seriile de aruncări din palmă, apoi de pe două degete, de pe un deget, din pumn,  arunci cuţitaşul ţinându-l de vârf  şi, la sfârşit, îi dai o mişcare de răsucire laterală în aer cu degetul mare şi arătătorul şi el trebuie să se întoarcă şi să se înfigă în pământ. toate aruncările se repetă, câte trei aruncări la fiecare figură, când greşeşti, ieşi şi intră altul, intri când îţi vine rândul iar şi continui de unde ai rămas. cam toţi suntem buni la cuţitaş, uneori cine începe jocul îl şi termină, nu greşeşte nimic, rareori găseşti câte un fraier şi aşa că jocul ăsta nu ne ia mult timp dacă nu ai fraierul de care să faci mişto. pt că dacă ai început să greşeşti şi ceilaţi încep să zică o iei în mînă, dai cu ăla ca mama după raţe şi d-astea, începi să transpiri şi să te enervezi şi îţi dai seama cum e să fii fraier, tu eşti fraierul azi. la purcea îţi trebuie măciuchiţă, pe care oricum trebuie s-o ai ca să mai faci vaca atentă pe unde bagă botul, să nu intre în porumburile oamenilor, că, dacă te prinde omul, o beleşti. măciuchiţa e de salcâm, cu un rest de buturugă la capăt, cojită şi lustruită, când o arunci vâjâie prin aer şi, dacă te pricepi, loveşte la fix om, vacă, sau pom, ce vrei tu. dar la joc trebuie să loveşti  altă măciuchiţă aşezată jos la doi paşi mai întâi, apoi din ce în ce mai departe, şi nu trebuie să arunci aşa ca un ghiolban, ar fi prea uşor, trebuie să atingi pământul cu capătul subţire şi, din mişcare, să-i dai drumul rostogolindu-se prin aer şi să cadă  la ţintă. ai greşit, ai ieşit, rămân doi inşi în finală, dacă nu eşti unul dintre ei stai şi te uiţi. gropiţele joci când sunt şi fete cu vacile, ăsta e un joc mai mult pt ele, dar merge şi de băieţi dacă n-ai ce face. la gropiţe ai nevoie de minge, o mingiuţă de cauciuc, o arunci şi în gropiţa cui s-a oprit acela trebuie să nimerească pe cineva cu mingea, dacă n-ai minge adevărată faci una de cârpe, dar nu e mişto. fetele nu prea joacă des, oricum, nu sunt grupuri aşa de mari de multe ori, iar când sunt, ele se strâng separat, cântă poate ştiţi şi voi ce oraş frumos şi ce seri sunt la moscova sau altele, treaba lor. dacă nu sunt băieţi şi n-ai ce face, te duci pe lângă ele, dar atunci tac brusc şi una îţi zice până la urmă venişi acilea, muceo, muierceo sau d-astea şi pleci, ce dracu. 

3 comentarii:

  1. fete rele... uof. cred că în perioada copilăriei clanurile de ei și de ele nu pușcă nicicum. în adolescență da: mergi în găști mixte, plimbări, aiureli, mîncat castane prăjite în cimitir, cumpărat dicționarul român-swahili și scris scrisori în swahili unii la alții. nostalgii.

    RăspundețiȘtergere