sâmbătă, 15 martie 2014

cum începem. poezii imagiste din tinerețe



                *

te joci de-a v-ați ascuns cu soarele-n
oglindă. și zdrențuie salcâmul
lumina peste noi. zâmbet. și mă oprește și-ncearcă
să mă prindă
surâsul gurii tale cu dinții albi și goi 




            **

părul tău a fost cândva aripi
aripi a fost altfel nu se putea
să simt în locul sevei trupului tău tânăr
cum îmi inundă nările mireasma de văzduh

      


                ***

cel mai adevărat
lucru
este mâna mea care te mângâie acum
chiar acum.

dacă admit asta
cuvintele vor ieși
ca niște bobițe sub un bisturiu
ascuțit și curat

scânteind
             



            ****

gândul ce te conține
a înflorit
a făcut semințe
semințele s-au spart
și l-au umplut de gust amărui




               *****

cum am trecut pe bolta cerului tău
lună ridicând din abisuri dealuri de apă

2 comentarii:

  1. Sunt misto, dar il prefer pe ultimul G.G.
    O.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi se pare normal :).
      vreau sa fac o antolgie de autor într-n timp ceva mai îndepărtat și am scotocit prin manuscrise

      Ștergere